- Acest eveniment a trecut.
Noua criză a Europei

Miercuri, 18 Martie 2026, începând cu ora 181:00, la Casa Cărții Suceava va avea loc lansarea cărții Noua criză a Europei semnată de Andrei Marga.
Invitați: Ionuț Cojocaru, Florentin Țuca și Marian Nazat.
Andrei Marga, filosof, politolog și profesor universitar român, a fost ministru al Educației Naționale, ministru de Externe al României și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este laureat al Premiului Herder (2005). De numele său se leagă prima reformă mai consistentă a sistemului de educație din România poscomunistă. Aceasta urmărea adaptarea sistemului românesc de educație la cel european, în vederea armonizării legislative, dar mai ales organizaționale, necesare integrării României în Uniunea Europeană. A contribuit la înființarea Facultății de Studii Europene, din cadrul UBB, unde a și predat cursuri de integrare europeană. Fiind o personalitate marcantă a vieții academice din România, a fost invitat să predea cursuri la numeroase universități din lume: Universitatea Evreiască din Ierusalim, Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier (Franța), Universitatea din Viena, Universitatea din München. A scris zeci de cărți și sute de studii și articole, publicate în reviste din țară și străinătate.
Istoricul Ionuț Cojocaru este conf. univ. dr la Universitatea Politehnică București. Din 2011 a devenit doctor în istorie cu o teză despre relațiile româno-turce în perioada interbelică. Preocupările sale țin atât de spațiul balcanic, istoria românilor cât și de relațiile statelor balcanice cu Imperiul Otoman / Turcia. A publicat diferite studii, analize, volume de documente, volume de studii privind relațiile dintre statele balcanice. Pentru o perioadă a ocupat funcția de director de cabinet la Departamentul Centenar (februarie 2017 – iunie 2017) din subordinea primului ministru și funcția de consilier al Secretarului General din cadrul Secretariatului General al Guvernului. La Alexandria Publishing House a publicat în 2022 volumul ”Colonizatori în colonie”.
Florentin Țuca este avocat asociat coordonator al ”Ţuca Zbârcea & Asociaţii” şi fondator al firmei de avocatură. Născut la Vârfu Câmpului, județul Botoșani, Florentin Țuca a urmat studiile liceale pedagogice la Suceava, alegând apoi cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a absolvit în 1993. În 2012, prestigioasa revistă britanică The Lawyer i-a acordat titlul de European Managing Partner of the Year. Este doctor în drept, a predat la Facultatea de Drept și a publicat la Humanitas volumul de eseuri ”Gâlceava cu juristul din mine & Adevărul în căutare de minister”.
Marian Nazat, unul dintre cei mai renumiţi avocaţi români specializaţi în Dreptul Penal, scriitor şi publicist, s-a născut în judeţul Constanţa, localitatea Topraisar, la data de 14 martie 1961. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1987 şi a devenit procuror, meserie pe care a practicat-o vreme de un deceniu. Publicul sucevean va face cunoștință cu două dintre cele mai recente volume editate la Editura RAO, care au făcut deja senzație: „Spovedania unui avocat” și ”Am fost cândva procuror”, mărturii în care autorul îşi deschide sufletul după aproape trei decenii de activitate „la bară” — din postura de procuror, apoi de avocat.
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!


