Județul Suceava » Activități » Drumeții » Trasee de drumeție » Via Transilvanica » Municipiul Vatra Dornei – Satul Poiana Negrii

Municipiul Vatra Dornei – Satul Poiana Negrii

Distanță: 20,6 kilometri.
Durată: opt ore.

Traseul: difi cil, multe urcări și coborâri prin pădure și mult mers pe drumuri forestiere, puțin asfalt, poieni frumoase.
Diferență de nivel: + 869 metri.
Locuri critice: din oraș până la Dorna Candrenilor nu avem sursă de apă, posibilitate de văzut animale sălbatice.
Peisaj: se merge pe lângă pârtia de schi, apoi prin multe păduri, se merge și prin poieni, multe posibilități de trasee adiacente / opționale.

În Vatra Dornei, traseul conduce până la intrarea pe pârtia de schi. Marcajul VT începe de la sediul salvamont al orașului, care se află în apropierea gării, iar la intrarea pe pârtie ar trebui să se poată vedea deja T‑ul portocaliu, marcajul specific Via Transilvanica, care însoțește drumul în urcare, spre punctul cel mai înalt al muntelui, adică până în Șaua Zăurele. După 5 kilometri jumătate, se ajunge în vârful muntelui, în pădure, de unde se coboară abrupt până la Moara Dracului. De aici, se intră pe drumul forestier Secul, în coborâre lină până la Dorna Candrenilor. Pe drumul forestier se merge circa cinci kilometri, până la asfalt, unde se vede un indicator: Secu – Poiana Negrii, șase kilometri. Aici există deocamdată un magazin mixt, pe partea dreaptă a începutului de urcare, de unde se poate face o mică reaprovizionare. Altfel, se face stânga pe asfalt într‑o curbă în ac de păr, ușor în urcare. În cele ce urmează, se merge circa 3 km pe asfalt, pe lângă gospodăriile mândre de pe Secu, în direcția Mănăstire. La scurt timp după ce asfaltul se transformă într‑un drum pietruit, o piatră de hotar confi rmă direcția traseului. Se trece prin fața bornei Via Transilvanica, care se afl ă pe partea stângă a direcției de mers, în spatele unui gard, iar apoi, la intersecția care se ivește, se urmează o cărare (drum de căruță) care urcă ușor în stânga‑sus. Se continuă drumeția pe drumul de căruță, în urcare, până când acesta se transformă într‑o cărare. Marcajele Via Transilvanica conduc în siguranță până la poartă la Pensiunea Bella Vista. Se trece pe lângă acesta, iar peste 150 de metri se ajunge la borna cu coloana infi nitului, către Pensiunea Poiana.

În Poiana Negrii există o multitudine de posibilități de activități turistice: vizită la Biserica din Poiana Negrii, vizită la Schitul 12 Apostoli, de unde se poate face o drumeție până la cei 12 Apostoli, sau în Parcul Național Munții Călimani, iar pensiunile din jur oferă și alte posibilități de deplasare, cum ar fi cu carul tras de cai, călare sau cu mașina offroad. Poiana Negrii oferă o varietate de activități în inima naturii, astfel încât drumețul poate hotărî să petreacă mai mult timp în această localitate, înainte să pornească din nou la drum.

Scroll to Top