Știri

Restricții de circulație pe drumurile naționale si europene din județul Suceava

În contextul avertizărilor de caniculă, cod roșu privind înregistrarea unor temperaturi extreme, emise de către ANM, pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ce pot apărea pe rețeaua rutieră ca efect al desfășurării traficului greu în condiții climatice de caniculă, în perioada 15-16 Iulie 2024, în intervalul orar 11:00 – 19:00, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, pe drumurile naționale si europene din județ.

Peste o sută de polițiști și jandarmi prezenți la festivalul Deep In The Forest

Peste o sută de polițiști și jandarmi prezenți la festivalul Deep In The Forest

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Suceava, jandarmi din cadrul IJJ Suceava, polițiști din cadrul structurilor de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri dar și specaliști din cadrul Agenției Naționale Antidrog Suceava și Agenției împotriva Traficului de Persoane Suceava sunt prezenți la locația de desfășurare, în zona adiacentă și pe rutele rutiere care converg către localitatea Corlata unde în perioada 12 – 13 iulie se organizează Festivalul Deep in the Forest.

Incendiu în comuna Voitinel

Incendiu în comuna Voitinel

Vineri, 12 Iulie 2024, pompierii militari ai Gărzii de intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Voitinel, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Voitinel.

Videoconferință pentru stabilirea măsurilor necesare pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România

Videoconferință pentru stabilirea măsurilor necesare pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România

Astăzi începând cu orele 15:00, sub conducerea ministruui al afacerilor Interne Cătălin Predoiu, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc o videoconferință având ca scop stabilirea măsurilor necesare a fi adoptate pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România, cu participarea reprezentanților structurilor centrale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Administrației Naționale de Meteorogie.

Scroll to Top