Ziua Limbii Române – când cuvântul se rostuiește-n carte
Luni, 31 August 2026, începând cu ora 16:00, la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera din Suceava va avea loc evenimentul Ziua Limbii Române – când cuvântul se rostuiește-n carte.
Luni, 31 August 2026, începând cu ora 16:00, la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera din Suceava va avea loc evenimentul Ziua Limbii Române – când cuvântul se rostuiește-n carte.
Primăria Municipiului Suceava începe, pe 24 August 2026, consultarea publică pentru un proiect de reamenajare a zonei centrale, care cuprinde pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Centrală – esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor – și mai multe spații verzi adiacente.
CSU Suceava a anunțat că toate abonamentele puse în vânzare pentru sezonul competițional 2026-2027 au fost epuizate.
Orașul Siret are în implementare 11 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare totală de aproximativ 54,4 milioane de lei, echivalentul a peste 10 milioane de euro.
Sâmbătă, 29 August 2026, începând cu ora 19:00, Pensiunea Iristar din Fălticeni te invită să te distrezi alături de Andreea & Lucian.
Vineri, 28 August 2026, începând cu ora 19:00, Pensiunea Iristar din Fălticeni te invită să te distrezi alături de Grim-Ex.
Sâmbătă, 29 August 2026, începând cu ora 16:00, la Restaurantul Parc din Câmpulung Moldovenesc va avea loc evenimentul Zaz în Extaz.
Duminică, 13 Septembrie 2026, începând cu ora 12:30, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc turneul de șah Blitzul de la Muzeu, ediția a V-a.
Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz și două autoturisme s-a produs pe raza localității Frătăuții Noi.
Consiliul Județean Suceava desfășoară lucrări de modernizare pe DJ 155A, pe traseul Bogdănești–Râșca–Slătioara, în lungime de 18 kilometri.