Finanțare de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru amenajarea Luncii Siretului și a Parcului Eroilor
Primăria Orașului Siret a obținut o finanțare de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru amenajarea Luncii Siretului și a Parcului Eroilor.
Primăria Orașului Siret a obținut o finanțare de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru amenajarea Luncii Siretului și a Parcului Eroilor.
Contractul pentru execuția unor lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere și de transport public din municipiul Siret a fost semnat marți, 8 Septembrie 2026, a anunțat primarul Adrian Popoiu.
Orașul Siret are în implementare 11 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare totală de aproximativ 54,4 milioane de lei, echivalentul a peste 10 milioane de euro.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Primăria Orașului Siret au organizat, vineri, 31 iulie, conferința Arhitectura fraudei în era digitală, dedicată prevenirii fraudelor informatice și dezvoltării competențelor de securitate digitală.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a prezentat un bilanț al activităților desfășurate cu ocazia Zilei Europei, marcate printr-o serie de evenimente administrative, academice și educaționale.
Drumurile și trotuarele din centrul orașului Siret urmează să intre într-un amplu proces de modernizare.
Administrația locală din Siret a marcat marți, 28 Aprilie 2026, un pas decisiv pentru dezvoltarea și modernizarea orașului.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat intrarea în vigoare a noii organigrame a instituției, conform reglementărilor prevăzute în Hotărârea de Consiliu Local (HCL) numărul 32 din 16 Aprilie 2026.
Academia Mihai Roman își extinde activitatea și ajunge în orașul Siret cu un nou proiect ambițios, dedicat dezvoltării handbalului.
Proiectul de reabilitare și eficientizare energetică a Spitalului Orășenesc Siret se apropie cu pași repezi de finalizare.