Munții Giumalău #33
16 Octombrie 2026. România. Județul Suceava. Municipiul Vatra Dornei.
Consiliul Județean Suceava a premiat 791 de elevi și 54 de profesori îndrumători pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare în anii școlari 2024–2025 și 2025-2026.
Ambasadorul Republicii Coreea în România, Hur Seung-chul, a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Suceava, unde a fost primit de vicepreședintele Nicolae Robu și administratorul public Cezar Ioja.
Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au descoperit 4.485 de perechi de șosete purtând însemnele unor mărci cunoscute, în microbuzul unui cetățean ucrainean care încerca să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus.
Alianța Franceză Suceava a găzduit miercuri, 21 Octombrie 2026, evenimentul Paroles en scène – harmonie entre poésie, théâtre et musique, dedicat promovării limbii și culturii franceze prin poezie, teatru și muzică.
Asociația Tășuleasa Social, inițiatoarea traseului Via Transilvanica, a câștigat cea de-a doua ediție a programului „Hotelul ca intersecție între oameni”, organizat de Continental Hotels, cu proiectul „Dincolo de ultima bornă – O poveste la Dunăre”.
Primăria Municipiului Suceava anunță începerea înscrierilor pentru Creșa Sfânta Ana din cartierul Burdujeni, situată pe strada Mircea Hrișcă, numărul 99.