România

Un șofer din comuna Brodina a încercat să scape de poliție și a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Un șofer din comuna Brodina s-a ales cu dosar penal și a fost internat la secția de Psihiatrie după ce a încercat să fugă de un filtru de poliție, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Doi bărbați au fost reținuți și ulterior arestați pentru o faptă de viol

Doi bărbați în vârstă de 30 de ani au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar penal complex ce include acuzații de viol, complicitate la lipsire de libertate și lovire.

Percheziții efectuate de către polițiștii rutieri într-o cauză penală privind inspecții iITP

La data 23 Mai 2025, în intervalul orar 6:00 – 8:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, cu sprijinul polițistilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și Serviciului Criminalistic, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava, pentru două imobile din orașul Salcea, localitatea Plopeni, unde se află domiciliul unui bărbat și respectiv, sediul unei unități service auto.

Atenție la înșelăciunile de pe platformele de vânzări online

Aproape zilnic, polițiștii sunt sesizați cu privire la înșelăciuni în mediul on line cu prilejul achiziționării unor bunuri. Bunurile comandate nu mai ajung, sau unele sunt de calitate îndoilenică și nu reprezintă produsul comandat. De cele mai multe ori aceste situații sunt generate și de superficialitatea cumpărătorilor sau vânzătorilor care nu respectă reguli minime de prevenire și siguranță.

IPJ Suceava emite recomandări pentru populație și autorități din cauza vremii severe

Având în vedere atenționările meteo privind căderea de precipitații însemnate cantitativ și situația înregistrată la acest moment la nivelul mai multor UAT-uri din județul Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava recomandă autorităților locale să dispună măsurile necesare în vederea asigurării viabilitatii segmentelor de drum administrate.

Scroll to Top