Evenimente din județul Suceava.

Dimitrie Cantemir – Un destin românesc în luminile europene

Vineri, 25 Octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la Auditoriumul Joseph Schmidt din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc simpozionul județean Dimitrie Cantemir - Un destin românesc în luminile europene.

Artă şi civilizaţie medievală

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 6-7 Noiembrie 2024, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc simpozionul naţional Artă şi civilizaţie medievală, ediţia a XXIX-a. Suceava, în calitatea sa de fostă reşedinţă domnească, unde încă se mai păstrează urme ale istoriei de acum jumătate de mileniu, este locul potrivit pentru această manifestare, devenită tradiţională. Cercetători, istorici, arheologi, numismaţi şi muzeografi din întreaga ţară participă prin contribuţiile lor la desluşirea istoriei, fiecare cercetare în parte contribuind la cunoaşterea Evului Mediu şi a epocii premoderne, însemnând un progres pentru înţelegerea vieţii oamenilor din trecut. Comunicările vor fi publicate în volumele conferinţei.

Unirea Bucovinei cu Regatul României

Casa de Cultură Platon Pardău (Vatra Dornei)

Joi, 28 Noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei va avea loc simpozionul istoric-literar Unirea Bucovinei cu Regatul României.

Evenimente din Câmpulung MoldovenescFălticeniRădăuțiSuceavaVatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!

Scroll to Top