Suflet de păpușă
Miercuri, 22 Aprilie 2026, începând cu orele 11:00 și 13:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc spectacolul Suflet de păpușă după Adrian Graur.
Regie artistică și adaptare: Gheorghe Mândru.
Scenografie: Diana Mitulescu.
Muzică originală: Viorel Burlacu.
Coregrafie: Alice Ioana Florentin.
Distribuție: Diana Lazăr, Ciprian Mistreanu, Maria Teișanu, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței și Iulian Burciu.
Regizat de Gheorghe Mândru, director al Teatrului B. P. Hașdeu din Cahul, Republica Moldova, după textul „Un suflet pentru o păpușă” de Adrian Graur, spectacolul „Suflet de păpușă” îi invită pe cei mici și nu numai, într-o călătorie delicată despre legătura misterioasă dintre om, poveste și identitate, pe parcursul căreia vom descoperi o lume în care jucăriile vorbesc, visele prind viață, iar copilăria nu are vârstă.
„Suflet de păpușă” este o poveste despre imaginație, despre puterea de a visa și despre copilul din noi, pe care nu ar trebui să-l pierdem niciodată.
Prin simbolul jucăriei – legătură fundamentală între copil și lume – spectacolul scoate la lumină puterea imaginarului de a modela caractere, relații și valori. Elyse, păpușa cu ochi curioși, visează să primească un suflet, pentru a deveni prietenul adevărat al copilului și pentru a fi mai mult decât o simplă jucărie pe un raft. Întâlnirea cu oamenii îi dezvăluie lui Elyse o lume cu slăbiciuni, contradicții și umbre neașteptate, iar acest drum al descoperirii o determină să-și pună la îndoială propria dorință. „Suflet de păpușă” ne șoptește cu tandrețe că uneori, un obiect neînsuflețit poate reflecta mai multă umanitate decât omul însuși; devine astfel o pledoarie pentru visare, pentru copilul interior care ne păstrează sufletul viu și ne amintește că magia nu dispare decât atunci când încetăm să credem în ea.
Regizorul spectacolului pentru copii „Suflet de păpușă”, Gheorghe Mândru, a absolvit Masterul în Regie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, în 2005, iar din 2011 este director al Teatrului „B. P. Hașdeu” din Cahul (Republica Moldova), unde a regizat mai multe spectacole dintre care menționăm: „Mincinosul”, „Mimoza”, „Herghelia sau Forța Imaginației”. Spectacolul său „Mimoza” de P.Chesnot a fost nominalizat pentru Premiul Special al Juriului în cadrul Galei UNITEM Republica Moldova din 2016, iar în 2017 regizorul Gheorghe Mândru este distins cu Premiul de Excelență – Maestru în Arte.
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!


