În perioada 8 Ianuarie 2024, ora 8:00 – 9 Ianuarie 2024, ora 8:00, pompierii militari suceveni au intervenit pentru gestionarea a 49 de misiuni specifice.
Dintre acestea, 12 au fost intervenții pentru localizarea și lichidarea incendiilor, 25 de misiuni ale echipajelor SMURD, un accident rutier, opt monitorizări și trei alte intervenții specifice.
Majoritatea incendiilor, respectiv, opt, au avut cauza de izbucnire generată de coșul de evacuare a fumului.
Descriem, în continuare, cele mai importante misiuni ale pompierilor militari suceveni, din ultimele 24 de ore.
Incendiu în localitatea Giurgești
Luni, 8 Ianuarie 2024, pompierii militari ai Detașamentelor Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Giurgești, comuna Vulturești. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat două clădiri de locuit, construcții alipite (corp comun), existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie. Au ars cele două clădiri de locuit, pe o suprafață de aproximativ trei sute de metri pătrați, cu bunurile aferente (aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, materiale textile și altele). Pe timpul intervenției, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unei adolescente, în vârstă de 15 ani, care a suferit un atac de panică și o ușoară intoxicație cu fum. Ulterior, minora a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de o sobă cu acumulare de căldură amplasată necorespunzător față de materialele combustibile. Incendiul a fost lichidat la ora 23:20, iar pompierii au salvat o altă clădire de locuit și două depozite de furaje, toate, din aceeași gospodărie.
Incendiu în localitatea Sărișoru Mare
Astăzi, 9 Ianuarie 2024, Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere și două motopompe, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la casă de locuit, din satul Sărișoru Mare, comuna Șaru Dornei. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție, precum și la anexele gospodărești. Incendiul a fost lichidat la ora 7:00. Au ars aproximativ 30 de metri pătrați din acoperișul casei și s-au degradat două camere de la mansardă (unde au fost afectate de foc obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile și alte bunuri). S-au mai degradat, la parterul clădirii, tavanele și pereții interiori. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum neprotejat necorespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.
Intervenție a unui echipaj de pompieri militari cu autoșenilata în localitatea Slobozia, comuna Fântânele
Astăzi, 9 Ianuarie 2024, salvatorii Detașamentului de pompieri Suceava au intervenit în această noapte cu o autospecială de intervenție și o autoșenilată pentru gestionarea unei situații de urgență generată de ninsori și viscol, pe raza comunei Fântânele. Anterior, un echipaj, cu medic, al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, s-a deplasat spre un caz medical, în satul Slobozia, comuna Fântânele, unde o tânără mamă, în vârstă de 21 de ani, a solicitat asistență de specialitate pentru băiețelul ei, în vârstă de un an și șapte luni. Micuțul avea afecțiuni respiratorii și necesita transportul la o unitate spitalicească. Echipajul SAJ a ajuns în apropierea comunei Fântânele, dar, din cauza drumului blocat de suluri de zăpadă viscolită, nu au putut înainta către caz. Imediat, din Dispeceratul comun ISU-SAJ, s-a dispus trimiterea de urgență la fața locului a unei echipe de pompieri salvatori. Echipajul militarilor a ajuns în zona blocată, unde li s-a alăturat medicul SAJ, după care, și-au continuat drumul cu ajutorul autoșenilatei, către cei doi pacienți. Salvatorii au parcurs aproximativ 8 kilometri prin zăpada viscolită, până la mamă și fiu, la domiciliul acestora din localitatea Slobozia. I-au preluat și i-au transportat în siguranță la ambulanța SAJ. Ulterior, cei doi au fost preluați de cadrele medicale și au început transportul către Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Suceava, misiunea salvatorilor încheindu-se cu succes.