Județul Suceava » Locuri » Biblioteci » Biblioteca Municipală G. T. Kirileanu (Vatra Dornei)

Biblioteca Municipală G. T. Kirileanu (Vatra Dornei)

Biblioteca Municipală G. T. Kirileanu din Vatra Dornei s-a înființat în anul 1901.

Istoria bibliotecii:

  • 1901 – primarul patriot Vasile Deac construieşte Palatul Naţional Român – viitorul sediu al bibliotecii publice. În trei camere de la parterul Palatului Naţional s-a organizat Cabinetul de cetire (o mie de volume în limba română, primite prin donaţie).
  • 1914 – O parte însemnată a fondului de carte a fost dată în păstrare publicului cititor, iar clădirea intră sub efectul rechiziţiilor de război. După război, biblioteca, dispunând de cărţile ce au mai putut fi recuperate, a fost instalată în spaţii improvizate. În perioada interbelică, clădirea suferă daune mari, fiind devastată de trupele germane aflate în retragere. Odată clădirea refăcută, spaţiile au fost folosite în diferite scopuri, inclusiv învăţământ şcolar;
  • 1975 – clădirea îşi reia destinaţia iniţială, cea de bibliotecă publică;
  • 1992 – biblioteca primeşte denumirea G. T. Kirileanu (personalitate dorneană cu vastă cultură umanistă, fost bibliotecar al casei regale);
  • 2001 – biblioteca şi Palatul Naţional Român sărbătoresc Centenarul;
  • 2011 – 110 ani de lectură publică la Biblioteca G. T. Kirileanu din Vatra Dornei.

Program de funcționare

  • luni – vineri / 8:00 – 16:00

Contact

strada Mihai Eminescu, numărul 56, Vatra Dornei, județul Suceava, 725700

+4 0372 748 362

bibliotecavatradornei@yahoo.com

Scroll to Top