Muzeul Oului (Vama)
Muzeul Oului din Vama este cel mai mare muzeu de acest gen din România, fiind unic prin modul de organizare şi prin valoarea exponatelor.
Muzeul, întins pe o suprafață de 800 metrii pătrați reuneşte peste 11.000 de ouă, atât din zonă, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii. Dintre acestea, aproximativ 3500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, provin din 82 de ţări de pe toate cele cinci continente.
Colecţia aparţine Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional, reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale, multiplă laureată la concursurile internaţionale şi colaborator a numeroase muzee şi instituţii de cultură din ţară şi străinătate.
Ouăle din muzeu sunt aranjate în 45 de vitrine distribuite în trei încăperi, muzeul fiind structurat pe mai multe secţiuni:
- ouă bucovinene (unele cu o vechime între 50 şi 100 ani);
- ouă din alte zone ale României;
- colecţia internaţională ( ouă tradiţionale din 82 de ţări ale lumii);
- creaţii ale artiştilor de diferite naţionalităţi aranjate pe teme (ouă cu motive religioase, florale, abstracte, ouă perforate, ouă cu aplicaţii…);
- creaţiile artistei Letiţia Orşivschi;
- ouă diverse ( ouă din porţelan, ceramică, sticlă, lemn, piatră).
În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo, dar şi ouă cu dimensiuni foarte mici: de gecko, potârniche, vrabie, porumbel, rândunică, prepeliţă, alături de ouă de fazan, păun, raţă, gâscă, curcă, struţ…
Program de vizitare
- luni – duminică / 10:00 – 14:00
Contact
strada Gării, sat Vama, comuna Vama, județul Suceava, 727590
+4 0745 869 529
letitia_orsivschi@yahoo.com
muzeuloului-vama.com