Județul Suceava » Știri » Recomandări de la Serviciul Public Județean Salvamont Suceava pentru turiștii interesați să facă drumeții în zona montană din județ

Recomandări de la Serviciul Public Județean Salvamont Suceava pentru turiștii interesați să facă drumeții în zona montană din județ

În zona montană a județului Suceava stratul de zăpadă în zonele cu altitudine de peste o mie de metri, respectiv în Munții Călimani, Rarău, Giumalău, Bistriței și Suhard, este de circa 60-70 centimetri, iar acolo unde vântul a viscolit-o (de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin) sau pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate depăși doi metri, iar traversarea acestor zone necesită o atenție sporită.

Recomandări de la  Serviciul Public Județean Salvamont Suceava pentru turiștii interesați să facă drumeții în zona montană din județ

Pentru Munții Călimani:

  • traseul Gura Haitii – 12 Apostoli se poate parcurge pe jos cu mențiunea că în funcție de starea vremii va fi nevoie de gheruțe sau colțari;
  • drumul spre exploatarea Călimani, din Gura Haitii, este accesibil pentru autovehicule doar circa nouă kilometri, până la punctul de informare al Parcului Național Călimani, după care este potecă făcută și accesibilă pentru mers pe jos doar până la carieră;
  • restul traseelor din acest masiv, exceptând traseele nerecomandate mai jos, necesită echipament special, respectiv schi de tură sau rachete de zăpadă.

Sunt obligatorii rachetele de zăpadă sau skiurile de tură și în Munții Suhard, unde traseele sunt recomandate doar celor cu experiență.

Pentru masivul Giumalău, sunt recomandate următorele trasee:

  • traseul marcat cu bandă roșie, TransRarău – Vârful Giumalău;
  • traseul marcat cu triunghi roșu Rusca – Cabana Giumalău;
  • restul traseelor din acest masiv, exceptând traseele nerecomandate mai jos, necesită echipament special, respectiv schi de tură sau rachete de zăpadă

Pentru Munții Rarău, rămân valabile recomandările din data de 12 Ianuarie 2025.

Serviciul Public Județean Salvamont Suceava face următoarele recomandări:

  • să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu ( vânt, precipitații, etc.) deoarece temperaturile pot varia foarte mult într-un interval de timp scurt, iar acest lucru afectează în mare măsură stabilitatea stratului de zăpadă;
  • să fie echipaţi corespunzător, astfel: ghete, jachetă de vînt, polar, rucsac, căciulă, apă, dulciuri, ochelari…;
  • să ia numerele de telefon ale serviciului salvamont şi totodată să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis;
  • în cazul în care consideră că au anumite probleme, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute , uneori critice

Nu sunt recomandate următoarele trasee montane

În Munții Călimani:

  • traseul marcat cu punct roșu, între șaua Negoiu și Poiana Izvoarele;
  • traseul marcat cu punct albastru, între Gura Haitii și Vârful Călimaniul Cerbului;
  • traseul marcat cu cruce roșie – Poiana Izvoarelor – Coada Pietrosului

În Munții Rarău – Giumalău:

  • ttraseul marcat cu cruce galbenă, Izvorul Limpedea – Rarău;
  • traseul marcat cu cruce roșie, între Polița Caprelor și Cabana Giumalău.

Pentru informaţii si recomandări privind zona montană puteți suna la numerele de telefon +4 0745 313 052 şi +4 0725 826 668.