Instituția Prefectului – Județul Suceava a organizat astăzi, 6 Mai 2026, în sala Unirii a Palatului Administrativ, ședința Grupului de Lucru Mixt pentru Romi.
Întâlnirea a fost dedicată evaluării modului în care sunt aplicate politicile publice de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome.
Ședința a fost deschisă de prefectul Bogdan George Păstrav, care a subliniat importanța cooperării interinstituționale și a implicării active a tuturor actorilor relevanți în procesul de incluziune socială.
Participanți de la nivel central și județean
La eveniment au participat Cătălin Manea, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Daniel Vasile, vicepreședinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa București, și Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.
Stadiul Strategiei 2022–2027
În cadrul ședinței a fost analizat stadiul implementării Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022–2027, la nivelul județului Suceava.
Discuțiile s-au concentrat pe patru domenii esențiale: educația, ocuparea, sănătatea și locuirea. Au fost identificate principalele dificultăți întâmpinate în anul 2025 și au fost propuse soluții concrete pentru eficientizarea intervențiilor.
Planul județean de măsuri pentru 2026
Un punct central al agendei l-a constituit prezentarea Planului județean de măsuri pentru anul 2026, susținută de consilierul Alina Iuliana Neagu.
Documentul propune o abordare integrată, bazată pe cooperare instituțională și pe adaptarea măsurilor la nevoile reale ale comunităților.
Coordonare și sprijin instituțional
Cătălin Manea a accentuat rolul coordonării interinstituționale și al utilizării eficiente a resurselor disponibile pentru creșterea impactului măsurilor destinate incluziunii cetățenilor romi.
Iulian Paraschiv a evidențiat necesitatea întăririi mecanismelor de aplicare a Strategiei la nivel local, subliniind importanța cooperării strânse între autorități și comunități, dar și a unei monitorizări eficiente a rezultatelor. Acesta a asigurat membrii comunității, specialiștii romi activi în județul Suceava, primarii prezenți și reprezentanții serviciilor publice deconcentrate că Agenția Națională pentru Romi le va oferi sprijin în soluționarea dificultăților întâmpinate.
Accent pe educație
Marian Daragiu a evidențiat importanța continuării programelor de sprijin pentru elevii romi, a reducerii abandonului școlar și a promovării unui sistem educațional incluziv, adaptat nevoilor comunităților vulnerabile.
Nicolae Robu, fost profesor, a subliniat că educația reprezintă principalul mecanism de progres și incluziune socială, atât pentru comunitățile de romi, cât și pentru întreaga societate, fiind esențială pentru o dezvoltare echilibrată și durabilă a județului.
Lucian Dimitru, inspector pentru problemele educaționale ale romilor, a evidențiat rolul educației în promovarea identității culturale și în consolidarea incluziunii. Acesta a menționat că ediția din acest an a Concursului Național de Istoria și Tradițiile Romilor se desfășoară la Suceava, fiind organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Implicarea comunităților
Daniel Vasile a pus accent pe importanța implicării active a comunităților de romi în procesul decizional și în aplicarea măsurilor care îi vizează direct.
Acesta a evidențiat rezultatele pozitive obținute prin colaborarea dintre comunități și autoritățile locale, subliniind că parteneriatele funcționale, bazate pe încredere și dialog constant, au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de trai.
Provocări la nivel local
În secțiunea „Diverse”, primarii orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, ai comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, și ai comunei Dornești, Vasile Cazacu, au prezentat provocările întâmpinate la nivel local. Aceștia au subliniat necesitatea unei colaborări mai eficiente cu instituțiile responsabile pentru implementarea măsurilor prevăzute în Strategie.
Concluzii
Ședința s-a încheiat cu intervenția prefectului județului, care a reafirmat angajamentul Instituției Prefectului – Județul Suceava pentru coordonarea și monitorizarea implementării măsurilor destinate incluziunii cetățenilor romi.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-1200x1200-toti-la-masa.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-600x300-toti-la-masa.png)
