Județul Suceava se confruntă cu un număr în creștere de accidente rutiere în care sunt implicate trotinete, biciclete și tricicluri electrice.
Autoritățile atrag atenția că, aproape zilnic, evenimente soldate cu victime, de la minori la persoane în vârstă, au loc din cauza nerespectării legislației rutiere și a lipsei măsurilor de siguranță.
Minor fără permis, accidentat pe o trotinetă neînmatriculată
Un caz grav a avut loc pe 19 Septembrie 2025, în jurul orei 21:10, când un adolescent de 16 ani din comuna Volovăț a pierdut controlul unei trotinete electrice pe DJ 178, în localitatea Burla, și a căzut pe carosabil. Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că trotineta depășea viteza legală de 25 km/h, nu era înmatriculată, iar adolescentul nu deținea permis de conducere. Mai mult, vehiculul îi fusese încredințat de proprietar, un bărbat din Burla, care cunoștea faptul că minorul nu are drept de a conduce. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal complex, ce vizează infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și încredințarea acestuia unei persoane fără permis.
Alte două accidente într-o singură zi
În aceeași zi, alte două persoane au fost rănite în incidente similare. O tânără care se deplasa cu trotineta electrică în localitatea Chilișeni a căzut într-un șanț betonat, suferind multiple leziuni la cap și corp. Câteva ore mai târziu, în Poiana Micului, un bărbat de 65 de ani a căzut de pe o bicicletă electrică, rănindu-se la picioare. În urma testării, s-a descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru ambele cazuri, s-au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Care sunt regulile de circulație și când este necesar permisul
Poliția reamintește că legislația rutieră impune reguli stricte pentru utilizarea vehiculelor electrice. Vârsta minimă pentru a le conduce este de 14 ani. Acestea trebuie să circule pe pistele special amenajate sau, în lipsa acestora, pe drumurile cu viteză maximă de 50 km/h, circulația pe trotuare fiind interzisă. Purtarea căștii de protecție este obligatorie pentru conducătorii sub 16 ani.
Vehiculele care prin construcție depășesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede sau motociclete și necesită permis de conducere (categoria AM sau B1), înmatriculare la primărie și asigurare RCA valabilă.


