Neues Zürcher Orchester
Sâmbătă, 3 Octombrie 2026, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural Mănăstirea Humorului va avea loc un concert susținut de Neues Zürcher Orchester.
Sâmbătă, 3 Octombrie 2026, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural Mănăstirea Humorului va avea loc un concert susținut de Neues Zürcher Orchester.
Cea de-a XIV-a ediție a Taberei de pictură organizate de Muzeul Național al Bucovinei a debutat în 10 Iulie 2026 și se desfășoară până în 20 iulie 2026, la Mănăstirea Humorului.
Vineri, 6 Februarie 2026, în jurul orei 15:00, polițiștii din Gura Humorului au fost alertați cu privire la furtul unui autoturism din localitatea Mănăstirea Humorului.
Un incendiu a izbucnit în această seară la o gospodărie din satul Pleșa, arondat comunei Mănăstirea Humorului.
Vineri, 26 Decembrie 2025, începând cu ora 13:30, la Mănăstirea Humorului spectacolul de datini și obiceiuri De Crăciun, la noi în sat.
Proiectul de restaurare a Mănăstirii Humorului, monument aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1993, a fost finalizat oficial, recepția lucrărilor având loc joi, 19 Decembrie 2025.
Județul Suceava se confruntă cu un număr în creștere de accidente rutiere în care sunt implicate trotinete, biciclete și tricicluri electrice.
Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 11-21 Iulie 2025, la Mănăstirea Humorului, cea de-a XIII-a ediție a Taberei de pictură.
La data de 4 Aprilie 2025, ora 4:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei Frătăuții Vechi, au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe drumul comunal care face legătura între localitățile Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, și Iaz, comuna Dornești.
În luna ianuarie 2025 au intrat în vigoare prevederile Legii numărul 331 din 20 Decembrie 2024 privind Codul Silvic, prin care sunt abrogate o serie de acte normative și sunt aduse modificări legislației pe linie silvică.