Tribunalul Suceava

Biroul electoral de circumscripție județeană numărul 35 Suceava a devenit funcțional și are sediul în imobilul Muzeului Național al Bucovinei

În conformitate cu prevederile legislației specifice, duminică, 14 Aprilie 2024, la Tribunalul Suceava a avut loc tragerea la sorți pentru desemnarea președinților birourilor electorale de circumscripție și a locțiitorilor acestora.

Mandate puse în executare de polițiști

La data de 15 Martie 2024, ora 15:00 Poliția Municipiului Vatra Dornei a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Vatra Dornei, față de un bărbat de 52 ani domiciliat în comuna Iacobeni, condamnat la pedeapsa închisorii de patru ani închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi reținut de polițiști și ulterior arestat

În continuarea cercetărilor din 14 Iunie 2023 cu privire la sesizarea directă făcută de către primarul comunei Ilișești cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul Primăriei Comunei Ilișești sustrăgând bunuri, precum și cu privire la o altă sesizare din data 31 Decembrie 2023 când polițiștii SPR 9 Șcheia au fost apelati prin SNUAU 112 de către o femeie din satul Ilișești care a reclamat faptul că în perioada 30-31 Decembrie 2023 persoane necunoscute au pătruns în domiciliul acesteia de unde au sustras bunuri, în urma activităților de cercetare penală s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea

Scroll to Top