Comuna Izvoarele Sucevei

Peste cinci sute de elevi din județul Suceava au învățat cum să reacționeze în caz de dezastre prin proiectul SHIELD

Peste cinci sute de elevi din județul Suceava au învățat cum să reacționeze în caz de dezastre prin proiectul SHIELD

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava a anunțat încheierea unei ample campanii educaționale desfășurate în perioada 4-20 Martie 2026.

Gerul a provocat un val de 11 incendii în județul Suceava pe parcursul unui singur weekend

Odată cu revenirea temperaturilor extreme, numărul incendiilor produse la gospodăriile din județul Suceava a crescut alarmant.

ISJ Suceava a demarat inspecții generale la patru unități de învățământ din județ

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava desfășoară în această perioadă o amplă acțiune de evaluare și monitorizare în teritoriu.

Mandate puse în executare de polițiști

La data de 20 Martie 2025, ora 15:00, polițiștii SPR 4 Gălănești au primit spre executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Rădăuți privind pe un bărbat domiciliat în satul Voitinel, care a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de coducere.

Vehicul imobilizat după o urmărire în trafic și dosar penal pentru conducere fără permis

La data de 9 Mai 2024, ora 22:05, polițiștii SPR 11 Pojorâta, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DJ 175 de pe raza comunei Izvoarele Sucevei, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcția comuna Moldova-Sulița ocazie cu care conducătorul auto a mimat că oprește autoturismul și ulterior a demarat puternic, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă de la control.

Scroll to Top