Cupa Unirii Pricipatelor Unirii la șah

Colegiul Național Ștefan cel Mare (Suceava)

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 9:00, la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc concursul Cupa Unirii Pricipatelor Unirii la șah.

Ziua Unirii Principatelor Române (2025) (Suceava)

Municipiul Suceava

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 10:30, la Suceava va avea loc Ziua Unirii Principatelor Române. Evenimentul va începe cu constituirea și intrarea în dispozitiv a gărzii de onoare, urmată de venirea oficialităților, pentru ca apoi să se facă prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea imnului de stat al României, oficierea serviciului religios și slujba de pomenire, urmată de alocuțiuni privind semnificația evenimentului. Spre finalul evenimentului vor avea loc depunerea de coroane și jerbe de flori, defilarea detașamentului de onoare și prezentarea onorului, precum și Hora Unirii.

Unire-n cuget și-n simțiri!

Orașul Broșteni

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 11:00, la Broșteni va avea loc evenimentul Unire-n cuget și-n simțiri! cu prilejul sărbătoririi a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Simularea Parlamentului European

Asociația Rădăuțiul civic

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 12:00, Asociația Rădăuțiul civic te invită la evenimentul Simularea Parlamentului European. Evenimentul este dedicat celor pasionați de democrație, Uniunea Europeană și luarea deciziilor, oferindu-le oportunitatea de a învăța prin practică, de a lucra în echipe și de a-și dezvolta gândirea critică. Indiferent dacă ești la primul contact cu acest domeniu sau ai experiență în dezbateri, Simularea Parlamentului European este locul ideal să-ți faci vocea auzită și să înveți din experiențe valoroase. Acest eveniment face parte din proiectul "Tinerii dezbat democrația" susținut de CeRe (Centrul de resurse pentru participare publică) în cadrul programului PROTEUS.

Hai să dăm mână cu mână! (2025)

Municipiul Suceava

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 14:00, la Suceava va avea loc Hai să dăm mână cu mână! va avea loc evenimentul Hai să dăm mână cu mână!, ediția a II-a.

Nicolae Busuioc – Femei ilustre din spațiul românesc

Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 14:00, la Biblioteca Municipală din Câmpulung Moldovenesc va avea loc lansarea cărții Femei ilustre din spațiul românesc semnată de Nicolae Busuioc. Invitați: Ioan Alexandru Tofan și criticul literar Liviu Apetroaie. Nicolae Busuioc - eseist, critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Iași, cu o bogată activitate publicistică și editorială este, în primul rând, un iubitor de carte și cultură. Bibliograf principal, apoi director al Bibliotecii Gheorghe Asachi din Iași timp de peste trei decenii, Nicolae Busuioc se înscrie în rândul oamenilor de cultură contemporani pentru care, moștenirea culturală este un mod […]

Veverița la apel cu făclie și drapel!

Pârtia Veverița (Vatra Dornei)

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 18:00, la Pârtia Veverița din Vatra Dornei va avea loc evenimentul Veverița la apel cu făclie și drapel!.

Energy Orchestra

Domeniul Haiducilor Bucovina (Șcheia)

Vineri, 24 Ianuarie 2024, începând cu ora 18:00, Domeniul Haiducilor Bucovina din Șcheia te invită să te distrezi alături de Energy Orchestra.

om la lună

Art Rock Cafe (ARC) (Suceava)

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 19:00, la Art Rock Cafe (ARC) din Suceava va avea loc un concert susținut de trupa om la lună.

Taraf local la Han

Hanul Bucovinei (Câmpulung Moldovenesc) Calea Bucovinei, numărul 270, Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, România

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 19:00, Hanul Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc te invită la Taraf local la Han.

Alex Man

Amurg (Suceava) strada Ștefan cel Mare, numărul 26, Suceava, Suceava, România

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 20:00, Amurg din Suceava te invită să te distrezi alături de Alex Man.

Pop David, Formația Luxor și Romega

Story the club (Suceava)

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Story the club din Suceava te invită să te distrezi alături de Pop David, Formația Luxor și Romega.

SEBK

Hugo the club (Suceava)

Vineri, 24 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Hugo the club din Suceava te invită să te distrezi alături de SEBK.

Ateliere de creație

Iulius Mall Suceava

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025, începând cu ora 14:00, la Iulius Mall Suceava vor avea loc două ateliere de creație pentru copii.

Saturday – Cool Night – Cool Event

Forest - club & entertainment (Câmpulung Moldovenesc)

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Forest - club & entertainment din Câmpulung Moldovenesc te invită la Saturday - Cool Night - Cool Event.

Matey

Story the club (Suceava)

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Story the club din Suceava te invită să te distrezi alături de Matey.

Alex Man

Hugo the club (Suceava)

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Hugo the club din Suceava te invită să te distrezi alături de Alex Man.

Blitzul de la Muzeu

Muzeul Arta Lemnului (Câmpulung Moldovenesc)

Luni, 27 Ianuarie 2025, începând cu ora 18:00, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc turneul omologat FIDE Blitzul de la Muzeu.

Comedie din greșeală

Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava strada Ștefan cel Mare, numărul 20A, Suceava, Suceava, Romania

Luni, 27 Ianuarie 2025, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc spectacolul de teatru Comedie din greșeală de Frații Ottavini. Scenografie: Mădălina Marinescu. Light Design: George Jipa. Asistent Regie: Mădălina Ciupitu. Direcție: Matei Lucaci Grunberg. În distribuție: Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Alex Bogdan, Elvira Deatcu, Diana Roman și Eduard Buhac.

Alexandru Iureși

InBusiness Club (Suceava)

Marți, 28 Ianuarie 2025, începând cu ora 18:00, la InBusiness Club din Suceava va fi invitat Alexandru Iureși. Alexandru Iureși are o experiență remarcabilă de 19 ani în domeniul bancar, începută în decembrie 2005 la Banca Țiriac. De-a lungul carierei, și-a construit un parcurs solid, bazat pe performanță și profesionalism. Timp de 16 ani, Alexandru a contribuit la succesul grupului UniCredit, completându-și experiența profesională cu o etapă valoroasă la BCR - Erste, între 2014 și 2017. Expertiza sa oferă perspective financiare valoroase pentru luarea deciziilor strategice în business.

Inspirație și Conexiune

Sakura - Cafenea & Ceainarie (Suceava)

Joi, 30 Ianuarie 2025, începând cu ora 17:30, la Sakura - Cafenea & Ceainarie din Suceava va avea loc evenimentul Inspirație și Conexiune.

Căpșuni de zăpadă

Teatrul Municipal Matei Vișniec (Suceava) strada Dragoș Vodă, numărul 1, Suceava, Suceava, România

Joi, 30 Ianuarie 2025, începând cu ora 19:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc spectacolul Căpșuni de zăpadă de Petro Ionescu. Regie artistică: Cosmin Panaite. Scenografie, concept video și light design: Mihai Păcurar. Mișcare scenică: Andreea Belu. Sound design: Paul Ovidiu Cosovanu. Afiș: George Roșu. În distribuție: Cătălin Ștefan Mîndru, Horia Andrei Butnaru, Diana Lazăr, Delu Lucaci și Cristina Florea.

Onyx

Story the club (Suceava)

Joi, 30 Ianuarie 2025, începând cu ora 22:00, Story the club din Suceava te invită să te distrezi alături de Onyx.

Peripețiile Scufiței Roșii

Casa de Cultură Platon Pardău (Vatra Dornei)

Vineri, 31 Ianuarie 2025, începând cu ora 9:00, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei va avea loc spectacolul Peripețiile Scufiței Roșii. O producție Teatrul Dan Alexandrescu din Roman. Regia: Luminița Mera. Sonorizare: Cristian Postelnicu. În distribuție: Alexia Ursachi, Maria Levarda, Luminița Mera, Gheorghiță Iancu, Doina Cherecheș și Camelia Duca.

Cupa Pietrele Doamnei la ski alpin

Pârtia Rarău (Câmpulung Moldovenesc)

Vineri, 31 Ianuarie 2025, începând cu ora 10:00, la Pârtia Rarău din Câmpulung Moldovenesc va avea loc Cupa Pietrele Doamnei la ski alpin.

Dublă lansare de carte

Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera (Suceava)

Vineri, 31 Ianuarie 2025, începând cu ora 11:00, la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera din Suceava va avea loc o dublă lansare de carte. Vor fi lansate volumele Ca o zi a vieții, ediție îngrijită de Doina Cernica, volum dedicat memoriei artistei Dany Madlen Zărnescu, și Prințul cu flori de crin de Doina Cernica.

Energy Orchestra

Domeniul Haiducilor Bucovina (Șcheia)

Vineri, 31 Ianuarie 2024, începând cu ora 18:00, Domeniul Haiducilor Bucovina din Șcheia te invită să te distrezi alături de Energy Orchestra.

Dragostea durează opt ani

Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava strada Ștefan cel Mare, numărul 20A, Suceava, Suceava, Romania

Vineri, 31 Ianuarie 2025, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava va avea loc spectacolul de teatru Dragostea durează opt ani. Spectacol susținut de Teatrul Metronom din București. Scenariul și regia: Octavian Strunilă. Scenografia: Maria Nicola. Picturi: Bogdan Andronic (Andronicuss). În distribuție: Leonid Doni, Paul Ipate și Irina Antonie.

Evenimente din Câmpulung MoldovenescFălticeniRădăuțiSuceavaVatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!