• Statul național și ideea sfârșitului istoriei

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Joi, 14 Mai 2026, începând cu ora 14:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc dezbatarea Statul național și ideea sfârșitului istoriei Dezbaterea pleacă de la volumul Statul național și ideea sfârșitului istoriei coordonat de Gelu Sabău. Invitați: Gelu Sabău și Arthur Suciu.

  • Zile și Nopți Studentești (ZNSt) (2026)

    Municipiul Suceava Suceava, Romania

    În perioada 15-30 Mai 2026, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul Zile și Nopți Studentești (ZNSt), a XVI-a ediție. Festivalul va debuta vineri, 15 Mai 2026, începând cu ora 20:00, cu un concert organizat în Grădina Englezească a campusului Universității Ștefan cel Mare din Suceava, în care invitat special va fi Andreea Bănică. Pe parcursul celor două săptămâni, participanții de toate vârstele vor avea parte de activități educaționale, sportive și creative, dar și de momente de divertisment, precum seri de film, petreceri, alături de multe alte experiențe inedite.

  • Dănilă Prepeleac

    Auditoriumul Joseph Schmidt (Universitatea Ștefan cel Mare) (Suceava) (USV) Suceava, Romania

    Miercuri, 20 Mai 2026, începând cu orele 16:00 și 18:00, la Auditoriumul Joseph Schmidt din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc spectacolul Dănilă Prepeleac de Ion Creangă. Spectacol susținut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache din Botoșani. Regia, dramatizarea și ilustrația muzicală: Valentin Dobrescu. Decor, costume și păpuși: Mihai Pastramăgiu. Ilustrația muzicală: piese populare moldovenești. În distribuție: Marius Rusu, Renata Volosciuc, Florin Iftode, Alin Gheorghiu și Cosmin Tănase. Spectacol recomandat copiilor cu vârsta cuprinsa între trei şi zece ani.

  • Nu răspunsurile ne schimbă viața. Întrebările o fac!

    online # online

    Miercuri, 20 Mai 2026, începând cu ora 18:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc conferința Nu răspunsurile ne schimbă viața. Întrebările o fac! susținută de Carmen Stoichițescu.

  • Alimente tradiționale între moștenire și inovare

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Vineri, 22 Mai 2026, începând cu ora 10:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul Alimente tradiționale între moștenire și inovare, ediția a II-a.

  • NEOLAiA Art Exhibition

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    În perioada 25–29 Mai 2026, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc expoziția NEOLAiA Art Exhibition. Vernisajul expoziției va avea loc luni, 25 Mai 2026, începând cu ora 15:30.

  • Arcanul – USV 63

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Joi, 28 Mai 2026, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul Arcanul - USV 63.

  • De la facultate la primul job – punți între educație și piața muncii

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Vineri, 28 Mai 2026, începând cu ora 13:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul De la facultate la primul job - punți între educație și piața muncii. Eveniment dedicat studenților și absolvenților. Invitați: Mihai Dimian, Adrian Zvâncă și Bogdan George Păstrăv. Moderatori: Mirela Florea și Florin Boghean.

  • FIA Food Fest (2026)

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Sâmbătă, 30 Mai 2026, începând cu ora 18:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul FIA Food Fest, ediția a VII-a. La concurs vor participa 30 de echipe, formate din 100 de studenți de la programele de studii de licență și de masterat. Tematica acestei ediții vizează crearea unor produse alimentare inovatoare, cu scopul dezvoltării competențelor studenților în transformarea unei idei într-un produs alimentar care respectă legislația din domeniu. Produsele prezentate acoperă o gamă variată, studenții dezvoltând produse de panificație, patiserie, cofetărie și băuturi alcoolice. Competiția din acest an este axată pe reducerea deșeurilor și valorificarea […]

  • FoodTok vs Science

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Vineri, 5 Iunie 2026, începând cu ora 10:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul FoodTok vs Science.

  • Cititorii Cetății

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Joi, 11 Iunie 2026, începând cu ora 18:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul Cititorii Cetății.

  • Universul critic și literar al lui George Călinescu

    Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) Suceava, Romania

    Vineri, 12 Iunie 2026, începând cu ora 11:00, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc evenimentul Universul critic și literar al lui George Călinescu. Invitați: Mircea A. Diaconu și Ioan Fărmuș. Organizatori: Daniela Maria Martole și Ardina Florentina Mălănciuc. Moderator: Liviu Timiș.

Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!