Evenimente din județul Suceava.

Dacian Andoni – Înviere

Centrul Cultural Mitropolit Iacob Putneanul (Putna)

În perioada 25 Mai 2024 - 25 Noiembrie 2024, la Centrul Cultural Mitropolit Iacob Putneanul din Putna va avea loc conferința De la icoană la tabloul religios. O incursiune în fundamentele umanismului creștin susținută de Sever Voinescu. Prezintă Sever Voinescu. Invitați: Ruxandra Demetrescu - critic de artă (București), Doina Mândru - critic de artă (București), Dana Elena Prioteasa - critic de artă (Cluj-Napoca), Ioan Bizău (Cluj-Napoca), Ioan Cojan - starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia și Adrian Alui Gheorghe - scriitor (Piatra Neamț). Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 25 Mai 2024, începând cu ora 10:00.

Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina

Centrul Muzeal Cazinoul Băilor (Vatra Dornei)

În perioada 1 Iulie 2024 - 31 Octombrie 2024, de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 16:00, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei va avea loc expoziția Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina. O sută patruzeci și nouă de ouă încondeiate cu motive simbolice tradiționale între anii 1950 și 2004 și organizate pe teme agrare, pastorale, tehnice, zoomorfe, fitomorfe și metafizice sunt expuse public pentru prima dată la Vatra Dornei în cadrul primei ediții a expoziției Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina. Organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu Fondul Bisericesc Ortodox […]

Akuniighini – cocktail de fibre în supradoză de culoare și textură

Muzeul Arta Lemnului (Câmpulung Moldovenesc)

În perioada 6 Septembrie 2024 - 13 Octombrie 2024, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc expoziția Akuniighini - cocktail de fibre în supradoză de culoare și textură semnată de Luciana Georgescu. Peste 50 de lămpi, handmande, inspirate din experiența artistei ca designer de interior, își propun să creeze o atmosferă hygge - filosofia nordică a stării de bine. Luciana este la prima expoziție personală, care se dovedește a fi surprinzător de puternică, folosind culorile și texturile ca instrumente de limbaj. Alături de lămpile decorative, instalația este completată de piese sculpturale care combină materiale inedite cu fibrele […]

Armonii de Toamnă

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

În perioada 12 Septembrie 2024 - 15 Octombrie 2024, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția de pictură Armonii de Toamnă. Expun: Sorin Mihai Bârgoan, Maria Ionela Pălimaru, Marina Pista, Cristina Iuliana Iacob, Micsandra Vraci, Leonard Adrian Melisch, Lucica Maria Aioanei Nuțu, Loredana Axinte, Gina Genoveva Bogdan și Ana Maria Ovadiuc Amo. Prezintă: Sever Dumitrache Paraschiv. Vernisajul va avea loc duminică, 15 Septembrie, începând cu ora 12:00.

Mesaje din trecutul Pământului

Muzeul de Științele Naturii Suceava

În perioada 20 septembrie 2024 - 20 Octombrie 2024, Muzeul de Științele Naturii din Suceava te invită la expoziția Mesaje din trecutul Pământului. Fragmente de roci ce conţin impresiuni foliare (amprente de frunze) şi fragmente de lemn pietrificat din Paleozoic, Mezozoic şi Neozoic (Terțiar), de pe teritoriul ţării noastre, scoase din depozitele de patrimoniu și aduse în fața publicului. Prin această expoziție se urmărește valorificarea patrimoniului muzeal şi educarea publicului vizitator în vederea conservării şi protejării mediului din rezervaţiile geologice din judetul Suceava şi din ţară. Expoziţia se constituie într-o acţiune cultural - educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar […]

Pe unde retro. Din istoria radioului

Muzeul de Istorie Siret - Memorialul Holocaustului Evreilor din România

În perioada 26 Septembrie 2024 - 26 Octombrie 2024, la Muzeul de Istorie Siret - Memorialul Holocaustului Evreilor din România va avea loc expoziție de radiouri vechi restaurate Pe unde retro. Din istoria radioului realizată de Procopie Florin Gușul. Expoziție invită publicul într-o o incursiune fascinantă în istoria radioului, oferind vizitatorilor ocazia de a admira aproximativ 50 de piese de colecție. Evenimentul marchează o etapă importantă înaintea deschiderii viitorului Muzeu al Radioului în Siret. Inițiativa acestui muzeu, sprijinită de un parteneriat între Rotary Club Suceava Cetate și Primăria Siret, este un proiect dedicat conservării și expunerii istoriei radioului, atât pentru […]

IdentitAR feminin

Teatrul Municipal Matei Vișniec (Suceava) strada Dragoș Vodă, numărul 1, Suceava, Suceava, România

În periaoda 30 Septembrie 2024 - 9 Octombrie 2024, între orele 10:00 și 16:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc evenimentul IdentitAR feminin. IdentitAR feminin este un proiect Reniform Production și include texte din dramaturgia contemporană, însoțite de instalații multimedia, în realitate augmentată, cu ilustrație, animație 3D, sunet și muzică. Expoziția e completată de animații, care pot fi vizualizate cu telefonul mobil (iOS sau Android), prin instalarea aplicației gratuite Reniform App din App Store / Google Play. Se recomandă folosirea căștilor în spațiul expozițional. Evenimentul este recomandat spectatorilor de peste 14 ani. La închiderea expoziției, miercuri, […]

Antonela Corban – Fragmente de manuscris

Centrul Muzeal Cazinoul Băilor (Vatra Dornei)

În perioada 1 Octombrie 2024 - 31 Martie 2025, de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 16:00, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei va avea loc expoziția Fragmente de manuscris semnată de Antonela Corban. Ilustrații inspirate din lucrările Reginei Maria.

In memoriam Corneliu Tincu

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

În perioada 1-31 Octombrie 2024, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția In memoriam Corneliu Tincu. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 11 Octombrie 2024, începând cu ora 15:00.

FOTO SINTEZĂ

Casa de Cultură Platon Pardău (Vatra Dornei)

În perioada 3-20 Octombrie 2024, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei va avea loc expoziția Dorna celor patru anotimpuri semnată de Gelu Stănculescu. Artistul Gelu Stănculescu ne propune un proiect cultural unic cel puțin în S-E Europei, o expoziție cu peste o sută de lucrări și care, spune el, se dorește a fi o modalitate de incluziune a persoanelor cu dizabilități prin artă. Mai precis, mișcarea este formată dintr-un fotograf profesionist, Gelu Stănculescu, o persoană cu dizabilitate, și mai multe modele din Cluj Napoca și din București. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 3 Octombrie 2024, începând […]

Arta ce exagerează, Artă satirică

Casa de Cultură Gura Humorului

Vineri, 4 Octombrie 2024, începând cu ora 13:00, la Casa de Cultură Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de pictură și grafică Arta ce exagerează, Artă satirică. Profesor coordonator: Florin Batîr.

Angela Pitariu Bolnavu

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 6-13 Octombrie 2024, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc o expoziție semnată de Angela Pitariu Bolnavu. Coordonator: Camelia Sadovei. Apărut din dorința de a păstra vie amintirea omului Angela Pitariu Bolnavu și a operei sale, albumul are o abordare retrospectivă, fără a fi neapărat cronologică, care își propune identificarea și ilustrarea principalelor teme de creație abordate de artistă pe parcursul întregii activități. Joi, 10 Octombrie 2024, începând cu ora 16:00, va avea loc lansarea albumului de artă Angela Pitariu Bolnavu. Prezintă: Petru Bejan și Raluca Schipor Baban.

Lucia Pușcașu – Expoziție de tapiserie

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 8 Octombrie 2024 - 3 Noiembrie 2024, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc o expoziție de tapiserie semnată de Lucia Pușcașu. Prezintă criticul și istoricul de artă Iulian Bucur. În cadrul evenimentului se va lansa albumul de artă LUCIA PUȘCAȘU tapiserie semnat de Iulian Bucur. Publicația a apărut sub editura „Karl A. Romstorfer” a Muzeului Național al Bucovinei și prezintă peste 60 de tapiserii ale autoarei și câteva lucrări în fază de proiect, prin care artista ne dezvăluie din secretele artei tapiseriei. Albumul este disponibil la Magazinul Muzeului de Istorie Suceava. Curator proiect, prezentare expoziție […]

Bradul – Axis Mundi

Muzeul Arta Lemnului (Câmpulung Moldovenesc)

În perioada 11 Octombrie 2024 - 2 Februarie 2025, Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc te invită la expoziția Bradul - Axis Mundi. Expoziția își propune o inițiere a vizitatorului în lumea mitică, dar și simbolică a universului magic pe care bradul l-a creat în jurul său. În parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, am ales pentru expunere obiecte de patrimoniu ornamentate cu simbolul bradului, cum ar fi blide, oluri, ceramică de nuntă, dar și funerară. Lingurare încrustate cu frunza bradului, dar și celebrele lăzi de zestre cu „pomul nunții”, […]

Expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 16 Octombrie 2024 - 15 Noiembrie 2024, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei, ediția a XII-a. Expoziția reunește 31 de lucrări de pictură, dintre care trei triptice, realizate de 16 dintre pictorii contemporani: Liviu Suhar, Virgiliu Parghel, Pușa Pîslaru, Oana Hrișcă, Teodora Coltofean, Sorin Baciu, Konstantyn Ungureanu BOX, Mihai Sârbulescu, Marilena Murariu, Dinu Săvescu, Dorin Coltofeanu, Mihai Gavril, Ghenadie Jalbă, Lucia Pușcașu, Niculai Moroșan și David Croitor. Vernisjaul expoziției va avea loc joi, 24 Octombrie 2024, începând cu ora 13:00.

Război și Pace

Centrul Muzeal Cazinoul Băilor (Vatra Dornei)

În perioada 16 Octombrie 2024 - 30 Aprilie 2025, de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 16:00, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei va avea loc expoziția Război și Pace. Grafică și pictură create între anii 1949 și 2024 de 44 de artiști plastici din Spania, Ucraina și România.

Vremuri și valuri. Călătorii în acuarelă

Galeria de Artă Zamca (Suceava)

În perioada 18-31 Octombrie 2024, la Galeria de Artă Zamca din Suceava va avea loc expoziția de pictură Vremuri și valuri. Călătorii în acuarelă semnată de Iulia Carchelan și Ion Carchelan. Curator: Mihai Pânzaru PIM. Critic de artă: Delia Ioana Leizeriuc. Organizator: Petru Vasile Gafiuc. Expoziția explorează teme precum trecerea timpului și impactul acestuia asupra peisajelor naturale și urbane. Artiștii Iulia și Ion Carchelan aduc în fața publicului o serie de lucrări în acuarelă ce captură momente efemere și transformări subtile, invocând reflecții profunde asupra valorilor umane și a legăturii dintre om și natură. Fiecare tablou este o poveste, oferind […]

Devenire

Casa de Cultură Platon Pardău (Vatra Dornei)

În perioada 22 Octombrie 2024 - 15 Noiembrie 2024, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei va avea loc expoziția Devenire semnată de Diana Alupoaie și Andrei Alupoaie.

Mineralia

Muzeul de Științele Naturii Suceava

În perioada 1-3 Noiembrie 2024, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava va avea loc expoziția Mineralia. Puteți descoperi, admira și achiziționa minerale rare, cristale naturale, minerale, fosile, bijuterii, pietre prețioase, geme. Cristale, pietre naturale (ametist, jad, citrin, malachit, lapis lazuli), perle, coral, chihlimbar, amoniţi şi fosile vor fi prezentate în ediţia de toamnǎ a Expoziţiei Mineralia. Ediția din această toamnă a expoziției Mineralia este dedicată turmalinei. Mineral adus pentru prima datǎ în Europa la începutul secolul 18, când olandezii au adus eşantioane din Sri-Lanka, datoritǎ cererii mare de pietre pentru bijuterii. A devenit extrem de apreciatǎ pentru culorile minunate […]

Bucovina pe dealuri neumblate

Galeria de Artă Zamca (Suceava)

În perioada 1-15 Noiembrie 2024, la Galeria de Artă Zamca din Suceava va avea loc expoziția de fotografie Bucovina pe dealuri neumblate. Expoziție cu fotografii realizate în ediția a III-a a taberei de fotografie a Clubului Fotografilor Suceveni. Curator: Mihai Pânzaru PIM. Critic de artă: Delia Ioana Leizeriuc. Organizator: Petru Vasile Gafiuc. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 1 Noiembrie 2024, începând cu ora 17:00.

Arta observației

Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)

În perioada 7-15 Octombrie 2024, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va avea loc expoziția Arta observației. Expoziția conține o sută de ilustrații editoriale inspirate din cercetări de antropologie socială care aduc în prim-plan narațiuni complexe și subtilități culturale surprinse de 69 de cercetători și 45 de artiști. Fiecare ilustrație expusă este însoțită de o scurtă descriere a articolului din care este inspirată și de un cod QR care trimite la pagina pe care materialul poate fi citit sau ascultat sub formă de podcast. În spatele fiecărui articol este, de cele mai multe ori, o muncă de cercetare etnografică […]

Epoca Marilor Restaurări

Centrul Muzeal Cazinoul Băilor (Vatra Dornei)

În perioada 8-9 Noiembrie 2024, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei va avea loc evenimentul Epoca Marilor Restaurări.

Virgiliu Parghel

Muzeul de Istorie Suceava

Vineri, 8 Noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc vernisajul expoziției Virgiliu Parghel. Cu ocazia vernisajului va fi lansat și catalogul-album al expoziției, catalog ce reproduce fotografic 60 lucrări de pictură semnate Virgiliu Parghel.

Devenire

Galeria de Artă Zamca (Suceava)

În perioada 11-30 Noiembrie 2024, la Galeria de Artă Zamca din Suceava va avea loc expoziția Devenire semnată de Diana Alupoaie și Andrei Alupoaie. Curator: Mihai Pânzaru PIM. Critic de artă: Delia Ioana Leizeriuc. Organizator: Petru Vasile Gafiuc.

Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 12 Noiembrie 2024 - 12 Ianuarie 2025, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc o expoziție de tapiserie semnată de Lucia Pușcașu. Deschisă la Muzeul de Istorie, expoziţia aduce în faţa publicului, prin intermediul documentelor, medaliilor, decoraţiilor şi monedelor, momentul ocupării nordului Moldovei (Bucovina) de către Imperiul habsburgic, în anul 1775, marcând istoria acestui teritoriu timp de 150 de ani. Evenimentul a însemnat modificarea acestei zone, care se va desprinde de istoria Moldovei, suferind transformări pe toate planurile: etnografic, economic, confesional, administrativ şi politic. În acelaşi timp, centrul politic, administrativ şi religios se mută la Cernăuţi,vechi […]

David Croitor – Nostalgice

Casa de Cultură Platon Pardău (Vatra Dornei)

În perioada 14 Noiembrie 2024 - 20 Decembrie 2024, la Casa de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei va avea loc vernisajul expoziției Nostalgice semnată de David Croitor. Curator: Delia Ioana Leizeriuc. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 14 Noiembrie 2024, începând cu ora 16:00.

Florin Buciuleac – Semne

Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc

În perioada 28 Noiembrie 2024 - 20 Decembrie 2024, la Biblioteca Municipală din Câmpulung Moldovenesc va avea loc expoziția de pictură Semne semnată de Florin Buciuleac. Lupta pentru menținerea județului Câmpulung Moldovenesc. Conferențiar: Traian Gabriel Ojog. Bucovina 1914-1918 – de la agonie la extaz. Conferențiar: Ion Barbu. Prezintă: poetul Valentin Talpalaru. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 28 Noiembrie 2024, începând cu ora 14:00.

Capodopere ale Artei Europene din Colecția Muzeului Național Brukenthal

Muzeul de Istorie Suceava

În perioada 28 Noiembrie 2024 - 12 Ianuarie 2025, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc o expoziția Capodopere ale Artei Europene din Colecția Muzeului Național Brukenthal. Artiști iluștri cu lucrări excepționale, într-o expoziție monumentală ce prezintă șapte piese de referinţă, lucrări de pictură semnate de: Paolo Caliari zis Veronese (1528-1588), Peter Paul Rubens (1577-1640), Pieter Brueghel cel Tânăr (1564-1638), Jan Antonisz van Ravesteyn (1567-1641), Jacob Jordaens (1593-1678), Frans Synders (1579-1657) și un veșmânt realizat la Florenţa cu broderii după desenele lui Sandro Botticelli (1445-1510). Curatorul expoziției este dr. Alexandru Constantin Chituță, Manager al Muzeului Național Brukenthal. Vernisajul […]

Iarna, o magie

Teatrul Municipal Matei Vișniec (Suceava) strada Dragoș Vodă, numărul 1, Suceava, Suceava, România

Joi, 12 Decembrie 2024, începând cu ora 17:00, Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc expoziția de pictură Iarna, o magie. Coordonator: Marina Pișta.

Evenimente din Câmpulung MoldovenescFălticeniRădăuțiSuceavaVatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!

Scroll to Top